Privind spre viitorul turismului Sălajului cu speranţă…

Privind spre viitorul turismului Sălajului cu speranţă…

Judetul Salaj poate fi integrat intr-un circuit turistic regional, national si interna-tional datorita celor mai atractive obiective turistice de pe teritoriul judetului: castrele romane de la Porolissum, Buciumi, Tihau si Romita, bisericile de lemn din Fildu de Sus, Bic si Rus, castele, conacele din Jibou si Simleu Silvaniei, bai termale la Boghis, Bizusa, zone peisagistice deosebite – Poiana narciselor de la Racis, Izvoarele Barcaului, Gradina Zmeilor.

Turismul cultural in judetul Salaj este legat de prezenta pe teritoriu a unor importante valori culturale. Demne de interes sunt festivalurile folclorice, serbarile campenesti si pastorale organizate in judetul Salaj, care in multe cazuri atrag mii de spectatori. Turismul religios monahal incepe sa prinda contur si in judetul Salaj. In perioada post decembrista s-au constituit un numar de patru comunitati monahale, cea mai populara fiind cea de la Bic. La noi in judet exista un numar de 15 arii protejate de interes national, cele mai reprezentative fiind Gradina Zmeilor din comuna Balan, Rezervatia peisagistica Tusa – Barcau din comuna Sag, Poiana cu narcise de la Racis din comuna Hida.

Din punct de vedere istoric, vestigiile dacice si romane sunt raspandite in aproape intreg judetul Salaj. Dupa cucerirea romana si organizarea provinciei Dacia, strategii militari romani au trasat pe muntele Meses frontiera nord-estica a Imperiului Roman. Acest limes delimita teritoriile provinciei Dacia de zona ramasa neocupata, cea a dacilor liberi. In epoca medievala, prin Salaj treceau unele dintre cele mai importante drumuri comerciale care legau centrul Transilvaniei de vestul Europei: drumul sarii si al negustorilor.

sursa : Graiul Sălajului, Paul Gorgan


Sălajul, are peisaje minunate, monumente istorice, arhitectură veche, şi  un impresionant număr de arii naturale protejate.

sursa:aici

Grădina Botanică din Jibou, Castrul Porolissum de la Moigrad şi Grădina Zmeilor de la Gilgău sunt cele mai vizitate obective turistice din Sălaj.

sursa: aici

Conform statisticilor, Sălajul este vizitat de tot mai mulţi turişti. In luna martie 2011, judeţul nostru a fost vizitat de 2.073 de turişti, dintre care 1.811 romani şi 262 străini. Faţă de luna martie a anului trecut numărul persoaneor care staţionează in Sălaj a crescut cu 73,8 la sută. De asemenea, in primele trei luni ale anului s-au cazat la unităţile de primire turistică din judeţ cu 148 la sută mai mulţi turişti decat in perioada similară din anul precedent, arată datele furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Sălaj. Partea mai puţin bună a lucrurilor este că au fost ocupate doar 22,7 la totalul locurilor de cazare din hotelurile şi pensiunile din judeţ. Totodată, clienţii hotelurilor poposesc in medie 2-3 nopţi in locaţia respectivă. In lipsa unor obiective turistice bine promovate şi accesibile, am putea deduce că mare parte din străinii care ne vizitează judeţul ar veni doar cu interese şi mai puţin să viziteze obiectivele turistice din judeţ. Desigur, nu pentru că nu am avea locuri frumoase.

Grădina Botanică „Vasile Fati” adună cei mai mulţi vizitatori


 CENTRU DE EDUCAŢIE AMBIENTALĂ ŞI ENERGII ALTERNATIVE

Aproape 30 de mii de persoane au trecut pragul Grădinii Botanice „Vasile Fati” din Jibou. Investiţiile din ultimii ani, dar şi dragostea şi efortul prin care lucrătorii de acolo continuă să clădescă visul intemeietorului şi patronului spiritual al unităţii, profesorul Vasile Fati, fac ca Grădina Botanică din Jibou să nu fie omisă din programul de vizită a oricărui străin care trece prin judeţul nostru. Chiar şi pentru sălăjeni, nimic nu poate fi mai plăcut intr-o zi insorită decat o vizită prin serele cu vegetaţie luxuriantă, grădinile japoneze, parcul căprioarelor, grădina plină de lalele şi narcise (in această perioadă), jungla amazoniană sau complexul de acvarii. Pitorescul locului atrage, deci, face ca Grădina Botanică din Jibou să fie cel mai vizitat obiectiv din Sălaj.

sursa: aici

Bisericile de lemn, date uitării chiar şi de localnici

In judeţul nostru au fost identificate peste 100 de biserici de lemn, vechi de sute de ani, dintre care 68 au fost trecute in patrimoniul cultural naţional. Cei care le-au vizitat in ultima perioadă au constatat că mare parte dintre ele sunt in stare de degradare. Buruienile şi păianjenii işi fac loc printre sfinţii pictaţi pe pereţii de lemn. Micile unităţi e cult din comunele Fildu de Jos, Sinmihaiu Almaşului, Hida, Romanaşi, Someş Odorhei au fost incluse intr-un proiect turistic din fonduri europene, numit „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”, alături de alte bisericuţe din judeţul Maramureş. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Sălaj, proiectul a fost acceptat in 2009, insă nici pană azi nu s-a semnat contractul de finanţare.

sursa:aici

Castrul roman Porolissum – simbolul Sălajului

Ruinele vechiului oraş roman din apropierea localităţii Moigrad sunt unice in regiunea de nord-vest a ţării. Cei care le vizitează nu contenesc cu cuvinte de apreciere la adresa arhitecturii lăsate moştenire de romani, dar şi cu privire la peisajul natural de excepţie din zonă. Corina Bejinariu, directorul Muzeului Judeţean de istorie şi Artă Zalău, ne-a declarat că aproximativ 3.000 de turişti ii trec anual pragul, insumand plătitorii de bilete şi participanţii la evenimentele organizate acolo, una dintre ele fiind Zilele Romane, organizat de Muzeul Judeţean, un festival deja devenit o tradiţie.

sursa: Graiul Sălajului

Palatul Wesselényi din Jibou

sursa: aici

Un articol preluat din Magazin Sălăjean, bogat în informaţii, extrem de interesant:

Curiozităţi sălăjene (I): Piramidele egiptene
un articol de Györfi-Deák György (6 Mai 2011)

Străzile din Jibou conţin în asfaltul cu care sunt pavate pe alocuri numuliţi, nişte fosile care arată ca nişte monede de piatră. Ele sunt căsuţele de calcar ale unor animale unicelulare primitive care au trăit în Terţiarul vechi, într-o vreme când la 50-100 de metri deasupra plaiurilor noastre vălurea oglinda unei mări calde, care apoi s-a evaporat şi a lăsat în urma ei salinele de la Dej, Turda, Cojocna, Sic etc. Urmaşii de azi ai numuliţilor sunt foraminiferele, microorganisme ce pot fi văzute doar la microscop, greu de comparat cu rudele lor de acum 60 de milioane de ani, care au avut condiţii propice dezvoltării, au proliferat şi au ajuns să aibă forme… uriaşe, de câţiva milimetri sau chiar centimetri.

„Bănuţeii” de acest fel sunt răspândiţi peste tot în lume. Învelişul strălucitor de alb al piramidelor egiptene a fost fasonat din blocuri de calcar numulitic. Granulele acestora sunt de ordinul milimetrilor, mărunţele în comparaţie cu fosilele de pe Someş, care ating frecvent trei centimetri. În alte locuri de pe glob, numuliţii măsoară chiar opt-zece centimetri (aproape cât o dischetă de calculator). Lumea savantă a catalogat circa 200 de specii, dintre care vreo douăzeci se găsesc şi în România. Ele fi diferenţiate despicându-le, turnând acid peste ele sau studiindu-le la microscop, unde, ne destăinuie profesorul clujean Iustinian Petrescu, „căsuţa animalului apare împărţită de pereţi fini în mici cămăruţe pline altădată de corpul unicelular, aproape hialin, al animalului…”

După câteva milioane de ani, apele mării s-au retras, pe pământ au apărut oamenii, diferitele imperii (chinez, roman, hunic, german, otoman, habsburgic, britanic), monarhia de drept constituţional, republica populară, republica mai puţin populară, republica pur şi simplu republică, taxa pe valoare adăugată, zonele defavorizate şi bancnota de cinci sute de mii de lei. Istoria s-a transformat în legendă.

Bătălia de la Jibou

La începutul secolului al XVIII-lea, în toamna târzie a anului 1705, mai precis, în 11 noiembrie, curuţii principelui ardelean Rákóczi Ferencz, al doilea cu acest nume, au înfruntat la Jibou armata imperială austriacă comandată de generalul Herbeville. Celor dornici să afle mai multe le recomandăm să-l citească pe George Bariţiu, autorul unor voluminoase „Părţi alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani din urmă”, reeditate în 1994 de Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Braşov, unde sunt traduse şi reproduse pe larg, uneori comentate cam veninos (vezi cazul lui Pintea Viteazul, care în concepţia lui Bariţiu „trece în memoria poporului de un hoţ mare şi căpitan de hoţi”), fragmente din autobiografia principelui şi „după chronicarul Mich[ail] Cserei”.

Oamenii lui Rákóczi aveau misiunea să creeze un sistem defensiv care să nu permită trecerea austriecilor prin strâmtorile Someşului. Ei au încercat să sape o linie de tranşee şi şi-au construit două redute, una pe dealul Cigleanului şi una dincolo de valea Agrijului, unde şi-au înghesuit piesele de artilerie. Din cauza vremii nefavorabile şi datorită apariţiei bruşte a austriecilor, care, conduşi de un ţăran bătrân, şi-au scurtat drumul, coborând pe Valea Sărată, un pârâu de 13 km ce vine dinspre Cuceu, fortificaţiile neterminate n-au fost de nici un folos.

Principele dispunea de „patru regimente de călărime şi nouă de pedestrime de câte una mie unul, cum şi cinci sute de pedeştri francezi”, faţă de 20.000 de nemţi, „comandaţi nu atât de Erbeville, care era un general bătrân şi morbos, cât mai vârtos de generalii Schlick şi Klöckesperg, se bătură cu mare curaj, iar un general Virmond, tot franc de naţiune, sărind de pe cal şi aruncându-se drept în şeanţul castrelor ungureşti, la un moment provocă asaltul grăniţerilor şi al celeilalte pedestrimi; haiducii ungureşti şi toate regimentele călăreţe de curuţi o luară la fugă care încătrău, iar sârbii îi persecutară până la un loc.”

Aici îi aşteptau soldaţii ridicaţi din rândul iobagilor de diferite naţii, comandaţi de Esze Tamás, care au luptat cu îndârjire, până au fost măcelăriţi aproape cu toţii. Protejat de scutul lor, „Rákóczi abia scăpă cu fuga pe la Gherla şi Beclean înainte, lăsându-şi castrele întregi în prada nemţilor”.

La izbânda austriecilor a contribuit şi atitudinea duplicitară a contelui Károlyi, care, la auzul bubuiturilor de tun, ar fi trebuit să atace duşmanul din spate cu unul dintre regimentele de cavalerie şi să-l prindă într-o încercuire, dar care a preferat să stea pe loc, să aştepte şi să se retragă fără să se fi angajat în luptă.

Comoara preschimbată în piatră

piscul Ronei

Legenda zice că principele ar fi părăsit câmpul de luptă refugiindu-se printr-un tunel ce trece pe sub albia Someşului până în vârful dealului care îi poartă numele (cunoscut şi ca Piscuiul Ronei), de unde a contemplat dezastrul şi şi-a jelit ostaşii. Unii zic că pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainiţă subpământeană, pe care mulţi o caută de atunci, în ascuns sau sub oblăduirea unor organe interesate.

Alţii se îndoiesc de existenţa comorii. Ei povestesc că Rákóczi n-ar fi avut timp să facă asta, deoarece după el s-au repezit mai mulţi ostaşi călări („ráczok”) şi principele ar fi luat comoara cu sine. Când urmăritorii s-au apropiat prea tare, fugarul şi-a golit toţi săculeţii, toate buzunarele de bani şi i-a aruncat în mijlocul drumului. Când au văzut monezile strălucitoare, soldaţii şi-au strunit caii şi au descălecat să-i adune, ba chiar s-au şi ciondănit oleacă, vreme în care principele a reuşit să scape. Legenda zice că era atâta aur, încât cătanele le-au îndesat în buzunare până au stat să le plesnească.

Apoi au sărit din nou în şa şi ar fi continuat urmărirea, dar n-au mai ştiut pe unde să meargă mai departe, deoarece principele, prevăzător, a folosit un şiretlic vechi, utilizat întâi pe vremea când regele ungur Szent László (Ladislau cel Sfânt), cel care a întemeiat episcopia de Oradea, s-a luptat cu cumanii (1085), stratagemă la care a recurs apoi şi Negru Vodă când l-au strâmtorat tătarii (1241): şi-a schimbat calul cu unul ale cărui potcoave fuseseră puse de-a-ndoaselea, astfel încât el să fugă înainte, dar urmele să arate că a venit.

Încurcaţi de acest vicleşug, urmăritorii au fost nevoiţi să revină în tabără. După ce-au scăpat de muştruiala cuvenită, s-au întors la trupă şi au început să se laude cu norocul care a dat peste ei. Dar când au băgat mâna în buzunar, ca să scoată un ban de arătat, n-au găsit decât aceste discuri lenticulare de calcar, ca nişte monede. Furioşi, au început să suduie şi le-au azvârlit cât colo, „mama lui de alchimist, ne-a păcălit cu aurul său fals”. De atunci, zice legenda, bănuţii se găsesc peste tot prin împrejurimi.

În celelalte părţi ale văii Someşului şi în Albeştii de Argeş, unde mai pot fi întâlniţi, numuliţii poartă numele de „banii dracului”. Dar în Jibou bătrânii consideră că preschimbarea aurului în piatră a fost o minune cerească, care a permis unui suflet nobil să scape nevătămat şi să reia apoi lupta împotriva celor care „au schimbat jugul de lemn al turcilor cu un jug de fier”, precum a lăsat scris Cserey Mihály, cronicarul acelei epoci.

Femeile şi răbdarea timpului

Nepoata acestuia din urmă, Cserey Helena, deşi crescută în credinţa catolică (familia provenea din Secuime), s-a lăsat răpită dintr-o mănăstire sibiană de protestantul Wesselényi Miklós sr. şi apoi, spre stupefacţia aristocraţiei vieneze, l-a luat de bărbat. De dragul ei, „bourul din Jibău”, baronul cel pătimaş şi încăpăţânat, a început construcţia celebrului castel sălăjean, unul dintre capodoperele barocului târziu, care azi e împărţit între Grădina Botanică şi Clubul Copiilor din Jibou. Ei sunt părinţii acelui Wesselényi care stă de vorbă cu baciul Samson Pop din Rona în plin centrul Zalăului. Dar despre aceştia vom vorbi altă dată.

O altă legendă, mai puţin fidelă adevărului istoric, susţine că Rákóczi a avut şi o fată. Aceasta s-ar fi refugiat într-o pivniţă (sau alt capăt de tunel) situată într-una dintre văioagele labirintice din jurul Varului, unde trăieşte şi astăzi, fără să fi îmbătrânit deloc. Ea l-a jelit atâta pe părintele ei, încât în cele din urmă a orbit. Cu toate acestea, s-a apucat, pe pipăite, să brodeze o cămaşă a morţii. Motivul este cu ochiuri în cruce, dar nu reuşeşte să facă decât unul în fiecare an. Zic unii că în ziua când va reuşi să-şi termine cusătura, se va întoarce tatăl ei. Alţii zic că atunci va veni sfârşitul lumii, iar sufletele se vor înfăţişa dinaintea Domnului, pentru Judecata de Apoi. Fecioara oarbă este zărită uneori, mai cu seamă primăvara devreme, când apar ghioceii, de copiii care vin în zonă ca să culeagă flori. Dacă cineva încearcă să se apropie de ea, fuge şi dispare în dreptul unei surpături.

În realitate, după ce a reuşit să dejoace intrigile curţii imperiale, care l-au despărţit de prima sa logodnică, Magdalena von Hessen-Darmstadt, Rákóczi s-a căsătorit în 1694 cu Karolina Amalia von Hessen-Rheinfels. Au avut patru copii, primul născut în 1696, al cărui naş a fost însuşi împăratul Leopold. Dintre toţi, doar doi au ajuns la o vârstă adultă, pe care-i aminteşte şi Bariţiu: „Iosif născut în 1700 şi Georgie” (1701-1756), care după război „au fost reţinuţi în Viena unde li s-a dat creşterea veacului lor, iar dacă au crescut mari, li s-a dat titlu de marchizi cu venit anual de 7000 şi de 6000 fl.; au făcut însă datorii foarte multe, apoi au fugit, Iosif la Roma, Georgie la Paris, unde a mers şi frate-său. În 1738 după înnoirea războiului turco-austriac sultanul numise pe Georgie principe al Transilvaniei şi-l înaintase cu oaste până la Vidin în Bulgaria; într-aceea papa îl excomunicase, austriaci iil spânzurară în efigie, iar el nefericitul emigrant făcu bine şi muri în 9 Nov al aceluiaşi an la Cernavodă în etate de ani 38.”

Bine, vor zice apărătorii înrăiţi ai veridicităţii legendelor, „care poartă un sâmbure de adevăr”, aceştia au fost descendenţii săi legitimi. Poate că amintita fată s-a născut dintr-o legătură amoroasă tăinuită. Nu credem acest lucru: cum Rákóczi s-a născut în 1676, rezultă că în 1705 avea 29 de ani, deci n-ar fi putut să aibă o fată de 16-18 de ani.

sursa : aici

Salaj: Gradina Zmeilor

Cu siguranţă aţi mai auzit până acum de grădina cu meri, cu peri, cu flori, dar niciodată de grădina cu zmei.

De fapt aceasta se numeşte Grădina Zmeilor şi se află în apropiere de satul Galgaul Almasului din judeţul Sălaj (harta) .

Aceasta reprezintă un fenomen natural deosebit de spectaculos situat pe teritoriul muntelui Meses, masiv ce face parte din lanţul Carpaţilor Occidentali.

Grădina Zmeilor reprezinta o rezervaţie geologică compusă din numeroase stânci uriaşe, aşezate într-o mare dezordine (blocuri, turnuri, stâlpi, ciuperci, stânci cu forme de animale).

Formaţiunile de aici au luat naştere prin desprinderea unor blocuri sau compartimente de gresii din masivul care constituie dealul Inchieturi (376 m) şi alunecarea lor pe argilele vineţii de la bază, spre firul parului Dosului.

Denudaţia şi eroziunea eoliană şi pluvială sunt de asemenea cauze ale formării acestor figuri ciudate şi suprinzatoare.

Grădina Zmeilor ocupă o suprafaţa de 5 ha, de la primele formaţiuni până la baza abruptului.

Cele mai impresionante sunt cele două stânci în formă de prismă numite sugestiv “Zmeul” şi “Zmeoaică“. Alte blocuri de piatră au fost denumite “Moşu”, “Eva”, “Dorobantu”. Câţiva zmei sunt accesibili şi vă puteţi urca fără vreun echipament special. Dar sunt şi pereţi excelenţi pentru căţărători.

Acces:

zmeu - Gradina Zmeilor -

Gradina Zmeilor - Salaj -

Din Cluj pe E81 (spre Zalău) până în comuna Sanmihaiul Almasului, apoi faceţi dreaptă înspre Hîda-Bălan-Jibou.

Grădina zmeilor este în comuna Bălan, sat Galgaul Almasului. În sat există un indicator care va arată direcţia către Gradină (înspre stânga).

De la drum mai faceţi 1km pe drum de ţară (treceţi pe lângă nişte sere) până ajungeţi la un platou pe care se află o pensiune şi un chioşc.

Până în Galgaul Almasului drumul este bun, fără probleme. Din Cluj, cam 70km.

Photo made by : Cristina Grecu / “Creative Commons”


 Meleaguri sălăjene: Jibou

Jibou – oras – Valea Somesului – Dealurile Salajului – Mv. Prisnel/raul Somes la confluenta cu raul Agrij – Piscul Ronei (437m alt), Dumbrava Brebi (557m alt) – balneo – izvoare ape minerale sulfuroase pt. afectiuni reumatismale (Baile Jibou), climat coline sedativ, Biserica 1733, Castelul Wesseleny 1779 (baroc transilvan), curia 1702, manejul 1771, grajdul 1775, Castelul „Beldy” cu parc sec.20 – schimbarea cursului Somesului spre Nord – La „Fanate” urme asezare din sec.2-4

Trasee turistice din Jibou:

–        spre SE – Tihau (sat) – S – Galgau Almasului (sat) – Rezervatia „Poiana Zmeilor” – S – Hida (comuna) – „Stanca Dracului” rezervatie geologica

–        spre S – Creaca (comuna) – V – Moigrad (sat) – Magura Moigrad (514m alt)

–        spre SE – Tihau – NE pe defileu Somesului – Cuciulat (sat) – Pestera Cuciulat

Jibou sat Var – Valea Somesului – Dealurile Salajului – Culmea Prisnel/raul Somes la confluenta cu raul Almas – Biserica din lemn „Sf. Arh. Mihail si Gavriil” sec.18

Jibou sat Husia – Valea Somesului – Dealurile Salajului – Culmea Prisnel/raul Somes – Biserica din lemn „Sf. Arh. Mihail si Gavriil” 1800

sursa : e-călăuza

Turiştii care se pornesc spre Sălaj, doritorii de amintiri de neuitat, cei ce optează pentru băi curative sulfuroase, se pot caza în cele mai bune condiţii, la standarde europene dacă aleg ca locaţie Băile Jibou, Pensiunea * Eden *, pe meleaguri sălăjene.


PENSIUNEA * EDEN * – Jibou, jud. Salaj
Administrator – VIORICA BUDA
Tel. : +40744785810
Adresa mail : supermax_jibou@yahoo.com


Pensiunea * Eden * – un loc unde te reîntorci mereu cu-aceiaşi plăcere , cu acelaşi interes, curiozitate, ca prima oară…
Pensiunea * Eden * oferă confort, posibilitatea de a vă simţi minunat şi de a vă planifica viitoare săptămâni de relaxare şi tratament.
Vă aşteptăm cu mult drag! Nu veţi regreta nicio yi petrecută între oameni primitori, la dispoziţia dumneavoastră, a tuturor celor ce cu siguranţă veţi deveni de-ai locului, un loc de neuitat …

Despre pensiuneaedenjibou

Două lucruri umplu sufletul cu veşnic nouă şi adâncă admiraţie şi veneraţie cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea umană se îndreaptă spre ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea umană în mine. ( Immanuel Kant
Acest articol a fost publicat în Turism și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Privind spre viitorul turismului Sălajului cu speranţă…

  1. Pingback: ÎMBRĂŢIŞAŢI ROMÂNIA ! « Sfinxul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s