Revista presei – Sălaj

Revista presei – Sălaj

sursa imaginii : aici

Nosa i-a deschis ochii ministrului Boagiu

Printr-o intrebare adresată ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, deputatul Iuliu Nosa ii reaminteşte guvernantei că in urmă cu cateva luni a obţinut de la ea promisiunea că se va interesa despre situaţia noii şosele de centură a Municipiului Zalău. „In momentul de faţă, doar un tronson din şoseaua de centură a Zalăului este dat in folosinţă, pentru celălalt lucrările fiind blocate din cauza poligonului de trageri al Ministerului Apărării, iar şoseaua nu poate fi folosită la devierea traficului greu. Vă rog să mă informaţi care sunt soluţiile pentru deblocarea lucrărilor la această investiţie”, i-a transmis pesedistul Ancăi Boagiu. Deocamdată, Nosa nu a primit niciun răspuns referitor la această problemă.

sursa :  Graiul Sălajului

Senatorul Pop vrea stoparea traseismului politic

Un grup de senatori PSD, printre care şi sălăjeanul Gheorghe Pop, a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea legii privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, prin care se doreşte ca aleşii care vor demisiona sau vor fi daţi afară din partid să işi piardă şi funcţia. Această măsură se doreşte a fi luată impotriva parlamentarilor care au trecut de la PSD sau PNL in tabăra „progresiştilor” de la UNPR şi susţin Guvernul Boc. Fiind ales uninominal, parlamentarul nu-şi pierde statutul de deputat sau senator in cazul in care trece la alt partid. Astfel, parlamentarii care vor demisiona sau vor fi daţi afară din partid işi vor pierde automat şi funcţia. Propunerea legislativă vrea modificarea legii in sensul introducerii unei proceduri speciale pentru situaţia constatării, prin efectul legii, a incetării mandatului alesului ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului pe a cărei listă a fost ales. „Deocamdată această propunere nu a intrat niciodată pe ordinea de zi, dar aceste modificări vor fi făcute, probabil, inainte de alegerile locale şi parlamentare”, spune senatorul Gheorghe Pop, care admite că nu toţi liderii politici sunt de acord cu acest proiect de lege privind migraţia parlamentară.

Vicepreşedintele PSD Sălaj, Sandu Bercean, la „Rotisorul politic”: „Actuala coaliţie n-a rezolvat nimic bun. Chiar nimic”

Un nou client la emisiunea „Rotisorul politic” de la Radio Transilvania Zalău, o emisiune realizată în parteneriat cu „Magazin Sălăjean” şi cu ZTV.ro: Sandu Bercean, primarul comunei Meseşenii de Jos, vicepreşedinte PSD Sălaj. Ca de obicei, în această pagină vă ofer câteva fragmente, editate, din dialogul purtat cu interlocutorul nostru.

„Bâjbâim în momentul de faţă în unităţile administrative”

(…) Rep.: S-a creat şi acest USL. Cu UDMR în Sălaj vă înţelegeţi bine…

Sandu Bercean: Da, avem o relaţie bună. Poate că USL la nivelul Sălajului este format din trei partide mai bine zis. Este şi UDMR în schemă. Ca dovadă, avem preşedinte de consiliu judeţean PSD şi cei doi vicepreşedinţi sunt de la cele două formaţiuni, adică de la PNL şi de la UDMR. La nivelul municipiului avem primar PNL şi viceprimari PSD şi UDMR.

Rep.: Vă convine acest USL?

S.B.: Dacă servesc intereselor administraţiilor locale, de ce nu. Dacă vor servi cauzei naţionale şi se va urmări cu adevărat să scoatem ţara din criză. În momentul de faţă, actuala coaliţie n-a rezolvat nimic bun. Chiar nimic. Avem poate cea mai mare nesiguranţă legislativă, legile se modifică de la o zi la alta, legi fără norme de aplicare…Ne trezim cu legi anulate de ordonanţe de Guvern. Ordonanţe peste ordonanţe, hotărâri peste hotărâri de Guvern care anulează ordonanţele…Bâjbâim în momentul de faţă în unităţile administrative.

„Guvernul a centralizat, nu a descentralizat administraţia publică”

Rep.: Sunteţi şi preşedintele Asociaţiei Comunelor din Sălaj. Aţi obţinut un succes. Nu neapărat dvs. Mai multe organizaţii şi anumite partide au pus presiune pe Guvern şi aţi obţinut un succes, hai să-i spunem aşa, şi anume că totuşi se vor putea face angajări în primării.

S.B.: Se vor putea face angajări în primării. Ieri m-am întors de la Asociaţia Comunelor din România. E o veste care nu ne dă foarte mari speranţe. Ce înseamnă posturi unice la nivelul unei unităţi administrative? Postul de secretar, de consilier al primarului, de administrator public al unităţii administrative, dacă îl are în schemă, de contabil şi de casier. Mai mult sunt posturile de decizie, dar de multe ori munca grea o duc persoanele de mai jos, personalul care trebuie să ne ajute, să ne sprijine pe proiectele cu finanţare europeană, să le ducem la bun sfârşit, personalul pe achiziţii publice, personalul prins în serviciile publice – şi încă nu avem un minim de servicii care sunt necesare la nivelul unităţii administrative. Lucruri care nu se regăsesc nici în lege, nici pe actuala excepţie a ordonanţei de Guvern care ne dă voie. Noi, în momentul de faţă, avem normative de personal pe unităţile administrative, pe care le-am acceptat, şi care ar fi extraordinar de bine şi am putea să facem un serviciu pentru populaţie bun, cu două condiţii: dacă s-ar da plafonul de salarizare la nivelul personalului din schema unităţii administrative şi doi, dacă am putea să avem un serviciu minimal pe unităţile administrative, deoarece în momentul de faţă chiar dacă avem resursele financiare suntem blocaţi de fondul de salarii. Chiar dacă avem efectivul de personal, de normativ prin ordonanţa de Guvern care s-a dat avem interdicţie la angajare, nu putem decât pe partea de posturi unice. Nu prea ne încălzeşte cu nimic această veste. Trebuie să mergem şi să dăm voie descentralizării unităţilor administrative. Guvernul, din păcate, la nivelul actualei coaliţii, a centralizat, nu a descentralizat administraţia publică.

„Când o ducem de la o zi la alta tot mai rău, cum poţi să fii mulţumit de ceva?”

Rep.: Sunteţi mulţumit dar de fapt sunteţi şi mai nemulţumit?

S.B.: Sunt mai nemulţumit pentru că lumea o duce tot mai rău, preţurile cresc de la o zi la alta. Noi suntem poate oamenii care trăim la talpa ţării. Noi ştim că suntem acolo, din păcate nu ştiu cei care ne conduc. Nici factorul de decizie, nici factorul politic, nu se apleacă foarte mult asupra problemelor oamenilor. Coşul zilnic al cetăţeanului a crescut de anul trecut cel puţin de trei ori. Combustibilul creşte de la o zi la alta. Mergi azi să alimentezi într-o staţie şi vezi că nu mai e preţul de ieri. Uleiul şi zahărul nu mai au preţul de ieri de pe raft. Cartofii nu mai au preţul de ieri. Şi când o ducem de la o zi la alta tot mai rău, cum poţi să fii mulţumit de ceva?

Rep.: Mai aveţi încredere în PSD? Vă întreb ca vicepreşedinte al PSD Sălaj.

S.B.: Am încredere. Eu cred că trebuie să dăm încredere USL, întrucât un partid social-democrat şi un partid liberal cred că pot să scoată ţara din criză. PSD a demonstrat în perioada 2000 – 2004, după o guvernare a CDR. Noi ziceam atunci că nu poate fi mai rău decât a fost şi uite că în momentul de faţă este mai rău. Noi l-am crezut pe domnul preşedintele Constantinescu cel mai slab preşedinte pe care l-am avut. Eu spun acum că dl. Băsescu este cel mai slab preşedinte pe care îl avem.

Rep.: Dar de ce spuneţi aşa ceva?

S.B.: Mie mi-a plăcut foarte mult o replică a cuiva care spunea că preşedintele este exact ca un elefant care intră într-un magazin de jucării şi distruge tot. În momentul de faţă noi avem o instabilitate legislativă, o instabilitate guvernamentală, ba-l schimbăm pe Boc, ba nu-l schimbăm, o instabilitate economică, firme zilnic dau faliment….

„Noi nu puteam să dăm mere bune?”

Rep.: Ei zic că am ieşit din criză…

S.B.: Hai, domnule, să fim serioşi! Cum să ieşim din criză? Cu ce? Vorbesc de parcă sunt postaţi undeva foarte sus, ne privesc de acolo pe noi, cei de jos, care trăim în zona reală a ţării, în sate, în comunităţi, şi vedem realitatea. Cum să ieşim din criză când în agricultură nu se mai lucrează pământul. Nu se lucrează pentru că ne sufocă cu produse europene pline de E-uri, mult mai ieftine decât ar putea să producă agricultorul nostru produse naturale. Ne sufocă cu fructele… Noi nu am avut posibilitatea să calibrăm merele şi merele în şcoli se dau numai provenite de afară. Hai, domnule, să fim serioşi! Noi nu puteam să dăm mere bune? Nu demult, în toamnă, am avut în vizită un grup din Israel la mine în comună. Şi unul dintre ei m-a rugat să-l las să culeagă mărul de pe măr, din grădină. Ştiţi pe care l-a ales? Pe acela cu vierme. Acesta sigur, zice, nu a văzut substanţe chimice, e produs natural. (…)

sursa : Magazin Sălăjean

Despre activitatea parlamentară a deputatului Iuliu Nosa : AICI ( întrebări şi interpelări ) şi AICI.

Vizitaţi HARTA RUŞINII !!

Apasă pe judeţul tău pentru a vedea cine a susţinut tăierea de pensii şi salarii:

Parlamentari din SALAJ de pe LISTA RUŞINII (3)


Despre pensiuneaedenjibou

Două lucruri umplu sufletul cu veşnic nouă şi adâncă admiraţie şi veneraţie cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea umană se îndreaptă spre ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea umană în mine. ( Immanuel Kant
Acest articol a fost publicat în Politica : social-democraţie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Revista presei – Sălaj

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s